Hotelul „Al Qasr”, un hotel de lux de 5 stele în inima staţiunii Jumeriah, Dubai

Staţiunea Madinat Jumeirah din Dubai, aflată pe teritoriul zonei rezidenţiale Jumeirah,  pe care se situează şi renumitul Hotel „Burj Al Arab”, este o staţiune de lux de cinci stele din Dubai şi totodată cea mai vastă staţiune din Emirate ce acoperă o suprafaţă de 40 de hectare de teren. Madinat Jumeirah înseamnă în română  „oraşul Jumeirah”, denumire primită  datorită varietăţii mari a acestei staţiuni magnifice situată în inima elegantului Jumeirah. A fost proiectat sub forma unui magnific tribut adus tradiţiilor Dubaiului sub forma unei imitaţii stilizate a unei citadele antice arabe. Staţiunea cuprinde două hoteluri de lux – Al Qasr şi Mina A’Salam – şi un ansamblu de 29 de case de vacanţă cu o curte interioară în mijlocul său, numit Dar Al Masyaf.

Hotelul „Al Qasr” din stațiunea Madinat Jumeirah

Staţiunea este amplasată de-a lungul a doi kilometri de plajă privată, iar Al Qasr („Palatul” – n.a.) este piesa de rezistenţă al ansamblului. Situat la capătul unui bulevard cu trei benzi, ornamentat cu sculpturi foarte frumoase de cai arabi, Al Qasr îţi taie pur şi simplu respiraţia – un omagiu adus stilului arhitectural milenar de o eleganţă maiestuoasă.

 

Conceput ca rezidenţă de vară pentru şeic, Al Qasr conţine 292 de camere şi apartamente, incluzând aici şi camerele Arabe sau Ocean Deluxe, şi apartamentele Arabe, Ocean, Prezidenţial şi Regal, toate fiind orientate spre Golful Arab ori grădinile hotelului. Toate camerele au în dotare standard cameră dressing privată, duş din tavan şi mobilier în stil antic.

 

Hotelul „Al Qasr” Madinat Jumeirah, complexul de piscine și plaja.

Invitaţilor le stau la dispoziţie 44 de restaurante, baruri şi foaiere, unde pot experimenta meniuri din toate bucătăriile Orientului Mijlociu şi din Asia, dar şi preparatele internaţionale şi de origine apuseană. Musafirii pot privi apusurile de soare la Barul Koubba în timp de sorb uşor din cocktailuri magice, sau gustă dintr-o varietate foarte gustoasă de prăjituri la magazinul Madinat Jumeirah Cake Boutique, care acum are în meniu şi sortimente speciale, de la prăjituri delicioase la ceaiuri alese şi dulciuri cu specific arab. Toţi care preferă preparatele din carne se vor reuni la restaurantul MJ’s Steakhouse.

Hotelul „Al Qasr”, Madinat Jumeirah, dormitor

În timpul liber, musafirii pot merge pe plaja nisipoasă a hotelului unde pot servi gratuit fructe proaspete sau pot folosi tot gratuit prosoape răcite. De asemenea, Talise Spa şi Talise Fitness au tot timpul uşile deschise pentru a primi oaspeţii. Mai există şi un complex de bazine de înot, cu zone special amenajate pentru copii, pavat cu marmură şi umbrit de palmieri.

 

 

Hotelul „Al Qasr”, Madinat Jumeirah, foaier cu expoziție de arme

 


Posturi similare: