„Design-ul îmi face viața completă”, Albert Kinga – interviu cu o tânără creatoare de modă

Originalitatea, gândirea liberă, creativitatea, dragostea pentru frumos, determinarea, aspirația spre perfecțiune sunt numai câteva dintre apelativele care se reunesc și găsesc adăpost sub acoperișul a tot ce reprezintă Albert Kinga, un tânăr designer de accesorii de modă, cu care încercăm să vă facem cunoștință prin intermediul acestui interviu. Cele peste 1.000 de obiecte din portofoliul său sunt inspirate din natură și trecute prin filtrul inteligenței, educației și experienței proprii. Dar, să o lăsăm pe tânăra artistă să ne conducă prin misteriosul labirint al viziunii creative:

 

 

Albert Kinga în postură de model pozează pentru materiale publicitare

Rep.: Ce hobby aveți în afară de modă?

Albert Kinga: M-am născut în Miercurea Ciuc, între munți, în iarna friguroasă a anului 1990, iar hobby-urile mele, în afară de modă, bine-nțeles, sunt strâns legate de ținutul natal și de anotimp: drumețiile montane, trekking, hiking și schiatul.

 

Rep.: Ce studii ați urmat? În care localități?

Albert Kinga: Sunt inginer de profesie. Am urmat Calculatoare și Tehnologia Informației la Politehnica din Timișoara. Acum fac masteratul în Suedia, în speranța de a deveni un „spacecraft designer” într-un orășel mic, situat dincolo de cercul arctic, numit Kiruna.

 

 

Colier din pirită, onix și agate - „Povestea acestei piese începe într-o librărie mică din Viena, unde, pe lângă cărți și diferite produse de papetărie, se găseau și pietre. Când am văzut piesa centrală pe raft, un pirit în forma discului solar, mi-am și imaginat-o în combinație cu verde sau albastru, cu negru și cu auriu; o piesă mare, categoric o statement jewelry. Este una dintre piesele cele mai planificate, fiindcă după ce am cumpărat piatra m-am dus la furnizorul de mărgele, unde m-am jucat ore întregi cu diferite mărgele în încercarea de a alege culorile și formele cele mai potrivite. Până la urmă m-am decis să dau un contrast puternic piritei aurii cu ajutorul mărgelelor negre și să aplic doar câteva mărgele albăstrui, ca să accentuez culorile piesei centrale. Din punct de vedere al formelor, m-am bazat pe forma rotundă a pietrei, dar i-am păstrat în același timp neatins aspectul simplu și curat al ei. M-am gândit și la bijuteriile purtate în Egiptul Antic, la legendele cu păsările Phoenix, respectiv la filmele „Legend of the Guardians” și „Sex and the City”, încercând sa îmbin formele, culorile și stilul pietrelor. La această piesă m-a ajutat mult și mama mea: cu idei, opinii și am împărțit chiar și munca.” (Albert Kinga)

Rep.: La ce vârstă ați avut primul contact cu lumea modei și care este mentorul dumneavoastră?

Albert Kinga: Cu moda „adevarată”, sau high fashion, am avut primul contact în ultimii ani de liceu. Dacă mă gândesc la chiar primul contact cu orice fel de modă, cred că ar fi în clasa a 7-a, când am făcut dans sportiv și eram obsedată de rochiile frumoase, voluminoase, purtate pe ringul de dans. Însă, moda adevarată, cum am zis, m-a găsit puțin mai târziu, prin intermediul „America’s Next Top Model”. Dacă ar trebui să-mi aleg un mentor în modă, acesta ar fi cu certitudine Tyra Banks, nu numai pentru priceperea ei în ce privește moda și stilul, ci și pentru mesajul pe care ea îl transmite constant în emisiunile ei: că frumusețea și îmbrăcămintea scumpă nu au nicio valoare fără o atitudine corectă și un suflet frumos. Consider că această emisiune este practică și educativă pentru fete, fiindcă oferă sfaturi, nu numai legate de modă, ce se pot aplica în viața de zi cu zi.

 

Rep.: Ce v-a atras către cariera de designer?

Albert Kinga: Nu știu, dar îmi place să creez lucruri și e o satisfacție pentru mine când văd piesa finisată și îmi place rezultatul!

 

 

Colier cu cristale Swarovski - „Această piesă am făcut-o la comandă, pentru o mireasă foarte drăguță, mereu zâmbitoare. Avea o rochie simplă, cu umerii goli, astfel că m-am gândit că i se va potrivi ceva de dimensiuni mari. Fiind vorba de accesoriu pentru rochia de nuntă, cristalele Swarovski albe, strălucitoare au fost prima opțiune, absolut obligatorie, cristale pe care le-am îmbinat cu perle de cultură. M-au inspirat cristalele de gheață, zăpada depusă pe crengi și suflată de vânt, dar și personalitatea atrăgătoare și evervescentă a miresei.” (Albert Kinga)

Rep.: Ce surse de inspirație folosiți în realizarea accesoriilor de modă?

Albert Kinga: Inspirația vine din multe locuri, de pretutindeni. Când am început să fac bijuterii, sursa principală de inspirație au fost creațiile altor designeri de bijuterii. În momentul de față, bijuteriile create de alți designeri reprezintă pentru mine sursă de motivație, mai degrabă. Principala mea sursă de inspirație este natura: cristalele de gheață, crengile copacilor, culorile pădurii, dinamica aurorei pe cer, urmele schiurilor pe zăpadă, sau apa cristalină a vreunui lac. La asta se adaugă filmele cu imagini superbe, cu culori vii, și chiar intriga unui anumit film și sentimentul care îmi rămâne după ultima secvență. Astfel de filme cu impact major asupra mea sunt „The Lord of The Rings”, „Inception”, pe de o parte, filme care mă motivează să fac bijuterii dinamice, moderne, îndrăznețe, în culori vii, la care cred că cel mai potrivit cuvânt pentru a le descrie este statement. Pe de altă parte, după filme ca „Breakfast at Tiffany’s”, „Casablanca” sau „Midnight in Paris” simt nevoia să creez lucruri foarte fine, elegante, ușoare, chiar mici. Apoi mai este „Coco Chanel”, sau „Blue”, din trilogia „Three Colours”, care mă determină să concep modele… diferite, ieșite din comun, prin distrugerea armoniei clasice și crearea unui nou „frumos”. În afară de filme și mediul înconjurător, designerii mari, precum Karl Lagerfield, de la Chanel, Jordi Constans, de la Louis Vuitton, John GallianoGivenchy și Christian Dior, Alexander McQueen, și colecțiile Dolce and Gabbana sunt alte surse de inspirație. Colecțiile lor noi au impact asupra creațiilor mele, exact ca un film sau o piesă de artă. De fapt, eu consider fashion-show-urile ca fiind piese de artă contemporană.

 

Rep.: Ce materiele folosiți cu precădere și de ce?

Albert Kinga: Îmi place să folosesc materiale care reprezintă o valoare în sine, cum sunt pietrele semiprețioase – cristalele Svarowski, sau materiale speciale, unice, cum ar fi obiectele vintage: pietre de pe malul unui râu, de exemplu. Cristalele Swarovski sunt speciale prin culorile, eleganța și dinamica lor. Se găsesc într-o gamă largă de culori și forme, și, fiind cristale, folosesc jocul lor de lumini pentru a obține efecte speciale. Se potrivesc cu orice și se pot folosi în combinație cu materiale neașteptate, cu efecte speciale: fie combinate cu lână, cu sârmă, pietre, fie folosite în simplicitatea lor, cu câteva mărgele alăturea. Au un farmec aparte…farmecul cristalelor! Adevărul e că în ultima vreme mi-a făcut plăcere să folosesc cristale în aproape toate piesele mele, de la cele îndrăznețe până la cele simple și elegante.

 

Rep.: Care dintre piesele create de dvs. se află în topul preferințelor cumpărătorilor?

Albert Kinga: În topul preferințelor cumpărătorilor sunt piesele create din cristale Swarovski, pentru că sunt clasice, simple și se potrivest cu orice. Sunt accesorii „always in fashion”.

 

 

Colier din labradorit - „Este prima mea piesă terminată după ce am venit în Suedia. Aveam piatra centrală de mult timp, un labradorit cu jocuri de culori complexe, dar mi-a fost frică să mă ating de ea. Cred că m-a inspirat aurora boreală când am văzut-o pentru prima dată aici în Suedia, dinamică și simplă, auroră captată de piatra mea. Mi-a venit ideea să păstrez designul simplu și culorile ei naturale, pe care le-am accentuat cu câteva cristale Swarowski pentru eleganță. Forma piesei mă duce cu gândul la un grup de bălți cu vegetație între ele, pe care le-am văzut în Norvegia în drum spre Suedia, în fiorduri. Nu în ultimul rând, am avut un sentiment foarte asemănător celui pe care îl am când privesc această piesă, sentiment generat când stăteam într-un bac, cu cerul înnorat de-asupra, și priveam formele neregulate ale fiordurilor.” (Albert Kinga)

Rep.: Care este culoarea dvs. preferată și de ce?

Albert Kinga: Nu am o culoare preferată. Designul pentru mine înseamnă printre alte lucruri, joc cu culori. Însă, sunt anumite combinații de culori care îmi plac în mod aparte, cum ar fi mov cu verde, indiferent de nuanțe – o combinație relativ clasică a designerilor de bijuterii. Folosesc și ceva mai special, care nu se folosește foarte des: gri cu albastru-verzui, sau chiar cu bronz, auriu și negru.

 

Rep.: Descrieți-ne pe scurt etapele ce le urmați pentru realizarea unui model, începând cu desenul și încheind cu finisările finale!

Albert Kinga: Surpriză: nu fac niciun desen. Corecție: am făcut câteva desene când nu am avut timpul să fac piesa și îmi venea inspirația, dar niciodată nu am realizat vreo piesă după acele desene. De obicei, las materialele și sentimentele să mă conducă. După ce termin un accesoriu, pozez cu el pentru materiale publicitare de pe pagina web, fotografiile acestea reprezentând pentru mine încheierea procesului creativ.

 

Rep.: De ce este frumoasă meseria de designer?

Albert Kinga: Design-ul, deși nu este meseria mea, este ceva ce îmi face viața completă. Cred că toată lumea simte nevoia să creeze ceva. Pentru mine bijuteriile reprezintă mediul ideal de exprimare și de creație artistică.

 

 

Colier din cupru brut - „Este una dintre piesele mele preferate. Cuprul brut, natural din mijloc l-am descoperit într-un magazin mic, aproape neîncăpător. Este una dintre cele mai interesante accesorii pe care le-am conceput vreodată, cred eu din cauză că nu îmi pot explica și nici identifica sentimentul pe care l-am trăit în timpul creației și nici acum, când este gata. Vroiam să creez ceva foarte natural și brut, ca piesa centrală însăși, ceva nesofisticat într-o formă armonioasă. Faptul că este o bucată de metal, nu piatră într-o formă cristalină, și culoarea cuprului brut, nepuritatea lui, cred că adaugă un plus de valoare piesei care pentru mine reprezintă moda, stilul... designul, în general.” (Albert Kinga)

Rep.: Ce înseamnă pentru dvs. succesul?

Albert Kinga: Succesul pentru mine este acea clipă în care privesc o piesă abia terminată și mă regăsesc în ea. Momentul în care văd că piesa chiar mă reprezintă este clipa mea de glorie. Succesul se obține numai dacă ne place ce facem și punem sufletul în munca făcută.

 

Rep.: Cum se pot comanda accesoriile create de dvs.?

Albert Kinga: Prin email, la kinga.albert@yahoo.com, pe contul de pe Facebook și pe pagina noastră oficială.


Posturi similare: