Diamantul „Arhiducele Joseph” a bătut recordurile la licitația Christie’s din Geneva

Cu o claritate perfectă, diamantul „Arhiducele Joseph” a fost vândut recent cu 21,5 milioane de dolari la o licitație organizată de Casa de Licitații „Christie’s” la Geneva. Piatra prețioasă, de 76,02 carate și cu valoare istorică, a bătut toate recordurile mondiale de vânzare prin licitație datorită prețului încasat per carat pentru un diamant incolor și a depășit toate recordurile mondiale de vânzare a diamantelor ce provin din minele Golconda.

 

Profilul diamantului „Arhidele Joseph”

Piatra rară și incoloră, cu dimensiunea aproximativă a unei căpșune mari, a fost extrasă din anticele mine indiene de la Golconda și a aparținut odinioară arhiducelui Josif August de Austria (1872-1962). Prețul adjudecării este de mai mult de dublul prețului achitat pentru cumpărarea lui în urmă cu 20 de ani.

 

Francois Curiel, directorul departamanentului internațional de bijuterii al Christie’s a comentat astfel licitația din Geneva: „Piața nu este în cea mai bună formă în acest moment, însă vânzările din seara asta au fost aproape uluitoare. Este un preț foarte bun pentru o bijuterie de o asemenea calitate. Este unică și asta merită toți banii din lume”.

 

Diamantul „Arhiducele Joseph”

Diamantul a aparținut bijutierului californian  Black, Starr & Frost, iar noul proprietar a dorit să își păstreze anonimatul. Este foarte probabil că va împrumuta piatra prețioasă unui muzeu, pentru a fi expusă.


Posturi similare: