Celebrity Reflection în croazieră peste Atlantic

Nava de croazieră „Celebrity Reflection”

Luxoasa navă de croazieră cu șapte punți a companiei Celebrity Cruises, „Celebrity Reflection” a preluat de la sora sa, „Celebrity Solstice”, lansată la apă în 2008, tot ce avea mai bun. Proiectanții i-au mai adăugat câteva inovații, făcând această navă demnă de cele mai rafinate gusturi.

 

Spre deosebire de sora ei, care are capacitatea de 2.850 și 2.886 pasageri, „Celebrity Reflection” cazează cu ușurință și tot confortul 3.000 de pasageri, mulțumită celor 72 de cabine în plus și a celor 34 apartamente AquaClass – o versiune mai mare a cabinelor AquaClass spa de la bordul surorii sale –, apartamente cu interior luxos de 7,5 metri pătrați fiecare cu balcoane extraordinare, respectiv a celor 5 apartamente Signature Suites. O extravaganță la care pot apela numai cei care își permit, este apartamentul Reflection Suite, cu 152 metri pătrați utili locuibili și cu un balcon de 18 metri pătrați.

 

Dacă ar fi să mergem și mai departe cu prezentarea caracteristicilor noi ale navei în comparația cu sora Celebrity Solstice, ar trebui să începem cu: ”În primul rând, Celebrity Reflection are cu o punte mai mult decât Solstice, mai multe locuri în salonul principal, în restaurante și în sufragerii, mai multe șezlonguri pe puntea cu bazinul de înot și mai multe scaune în sala de cinema”.

Cazinoul de pe Celebrity Reflection

Este un vas pentru toate vârstele, pe care Fun Factory și X-Club organizează activități pentru copiii între vârstele de 3 și 17 ani, în timp ce iubitorii de bere se pot delecta la Michael’s Club cu cele peste 50 de sortimente de bere produse în întreaga lume, sau se pot întâlni la o friptură la grătar cu prietenii, la Lawn Club Grill – primul restaurant grill interactiv de pe toate navele de croazieră din lume. Mai există la bord și Art Studio, unde turiștii pot crea, desena, picta și sculpta alături și împreună cu artiști consacrați.

 

Bazin de înot pe Celebrity Reflection

Designul și funcționalitatea centrului spa, a bazinelor de înot acoperite și a celor în aer liber, cazinourile și gama largă de servicii de timp liber oferite la bordul navei, care există și pe alte nave de croazieră, sunt aduse aici până aproape de perfecțiune. După călătoria promoțională, „Celebrity Reflection” a pornit pe 18 noiembrie direct spre Miami, unde va ajunge pe 1 decembrie 2012. De aici, va efectua o croazieră în Caraibe, unde va ierna. În 2013, va reveni în apele Mediteranei.

Bar de zi pe Reflection

O croazieră peste Atlantic cu „Celebrity Reflection” durează 13 zile și 14 nopți, via Barcelona – Spania – Miami, Florida – SUA, iar prețurile încep de la 1.199 dolari de persoană.

Celebrity Reflection


Posturi similare: