30 de case de modă au creat ursuleți Pudsey pentru „Children in Need”

Campania de caritate a BBC „Children in Need”, foarte populară în Marea Britanie, s-a bucurat anul acesta de participarea generoasă a nu mai puțin de 30 de case de modă de lux, care au creat propria versiune a mascotei campaniei – ursulețul Pudsey. În cadrul campaniei „Children in Need”, BBC a strâns din 1980 peste 600 de milioane de lire sterline, sumă ce este destinată ajutorării copiilor cu dizabilități și tinerilor cu nevoi speciale. Toți ursuleții de 72 de cm vor fi vânduți prin licitație de către Casa de Licitații „Christie’s” pe 15 noiembrie. Întreaga colecție va fi expusă în magazinele Selfridges din Londra și Manchester, începând cu 24 octombrie până în ziua licitației.

 

Ursuleți Pudsey pentru campania „Children in Need” 2012

 

Remarcăm dintre modele Gentlemanul Englez, conceput de Burberry, echipat în pardesiul clasic Burberry, ursulețul Pudsey Ecvestru, evident creat de Gucci, Școlarul Pudsey conceput de Prada și Pudsey Suavul, concept al lui Tom Ford, ce poartă costum alb, papion, ochelari de soare pentru aviatori și pălărie.

 

Pudsey Școlarul - Prada

 

Branduri implicate în acțiunea de caritate „Children in Need”: Burberry, Vivienne Westwood, Paul Smith, Loewe, Sibling, Mulberry, Giles Deacon cu cristale Swarovski, Katie Hillier, Henry Holland, Louis Vuitton, Jonathan Saunders, Selfridges, Alexander McQueen, Smythson, Victoria Beckham, Prada, Donatella Versace, Missoni, Pucci, Gucci, Norton and Sons, Diane Von Furstenberg, Fendi, Balenciaga, Anya Hindmarch, Vogue, GQ, Kate Spade New York și Tom Ford.

Ursulețul Ecvestru - Gucci


Posturi similare: