Mobilier dintr-o colecție prezidențială va fi scos la licitație

Chiar înaintea alegerilor prezidențiale din SUA, care anul acesta vor ajunge la a 57-a ediție, un particular cu o colecție impresionantă de mobilier prezidențial de la Casa Albă și de obiecte și cadouri legate de momente importante din istoria Americii, își va scoate la vânzare colecția. Licitația va avea loc pe 12 octombrie, la Galeria „Great Gatsby’s Auction Galery” din Atlanta. Colecționarul privat a fost tâmplar al Casei Albe.

Biroul prezidențial scos la licitație

„Chiar dacă nu ar fi fost an cu alegeri prezidențiale, această colecție tot s-ar fi bucurat de o atenție fantastică, fiindcă chiar reprezintă principalele momente de istorie ale SUA secolului al 20-lea”, a afirmat Marie Kowalik din partea casei de licitații însărcinată cu vinderea obiectelor.

 

Bonner Arrington, tâmplarul Casei Albe, a muncit la rezidența oficială timp de 33 de ani, din timpul administrației Harry Truman până la cea a lui Ronald Reagan, timp în care și-a încropit colecția, ajutat fiind și de soția lui, Alphadine („Deanie”), angajată și ea la Casa Albă, din 1970 până la mijlocul anilor ’80. În toată această perioadă, Bonner Arrington a avut acces direct și unic la încăperile publice și private ale Casei Albe, fiind prezent zi de zi la evenimente speciale de aici. Nu este de mirare, deci, că a reușit să strângă atât de multe obiecte memorabile legate de Casa Albă și președinții ei, care sunt perioada în care a ajuns acolo ca băiat sărac din Covington, Virginia.

 

Printre cele mai atractive obiecte se află câteva piese de mobilier, precum o masă de birou din mahon masiv, asamblat și sculptat manual, o replică a biroului „Resolute”  ce se face și acum parte din mobilierul Biroului Oval, imitație ce a fost fabricată după dimensiunile exacte ale biroului original. Alt obiect interesant este un balansoar din timpul administrației lui Roosevelt, care are sculptat pe un picior următoarele cuvinte: „Executive Mansion, Theodore Roosevelt”.

 

Masa de birou „Resolute” din Biroul Oval

Printre obiectele interesante mai amintim: o invitație la ceremonia de instalare a președintelui Truman, din 1949, fotografii oficiale ale Casei Albe cu președintele Kennedy și soția lui, toate fiind semnate de ei, pachetul promoțial creat de Compania Ford Motor cu fotografii și informații legate de limuzina prezidențială, aceeași limuzină în care a fost asasinat președintele Kennedy.

 

La licitația din această lună vor mai fi vândute și câteva fotografii semnate de președintele Truman și Prima Doamnă, Bess Truman, fotografii originale semnate de președintele Ronald Reagan și vicepreședintele George Bush, fotografii-portret ale lui Mammie Eisenhovwer, semnate de Louise Dahl Wolfe, renumit designer de modă și artist fotograf, note personale scrise de mână ale lui Mamie Eisenhower, ace de siguranță cu monograma „John John” John F. Kennedy Jr., stilouri, agrafe, mingi de golf cu pecetea prezidențială pe ele, create pentru fiecare administrație separat, fotografii de la nunta lui Tricia Nixon și Lynda Johnson, efectuate chiar la Casa Albă.


Posturi similare: