Apple iPad Vs Samsung Galaxy Tab – războiul mărcilor înregistrate

Apple iPad

Apple și Samsung, doi dintre producătorii de top de dispozitive mobile și electronice, s-au angajat într-un război deschis ce are în centrul atenției drepturile de autor, de marcă înregistrată, iar cauza acestuia sunt două modele de tablete lansate de companiile rivale. Un judecător din Marea Britanie a decis, potrivit publicației online Verge, că dispozitivul Galaxy Tab al companiei coreene nu imită designul iPad-ului produs de Apple.

 

Magistratul Colin Biriss susține că produsul Samsung nu poate fi rivalul dispozitivului lansat de Apple fiindcă nu este proiectat la fel de bine ca iPad. El afirmă că Galaxy Tab „nu are aceeași finețe și simplitate extremă pe care îl are designul Apple”. A completat verdictul cu „Ei nu sunt atât de cool!”

 

Totuși, Curtea a descoperit că există foarte multe asemănări între iPad-ul Apple și Galaxy Tab-ul Samsung. „Privite din față, asemănarea este de-a dreptul șocantă. Tabletele Galaxy nu au designul Apple, dar sunt foarte-foarte asemănătoare în destule privințe”. Însă, decorul de pe spatele carcaselor și „subțirimea tabletelor Galaxy” au fost cele două aspecte care fac diferența între cele două dispozitive în speța amintită.

Samsung Galaxy Tab

Apple este în proces de drepturi de autor și cu HTC, iar, potrivit publicației online Bloomberg, Samsung a declarat următoarele: „Este bine dacă Apple face plângeri în alte state bazate doar pe aspecte generale?”. Potrivit magistratului mai sus amintit, Samsung a solicitat Curții să specifice că Tabletele Galaxy nu seamănă cu dispozitivele create de Steve Jobs și Jonathan Ive, designer-șef al Apple, aspect pentru care Apple a făcut recurs. De altfel, Apple a obținut hotărâri judecătorești favorabile în state precum SUA, Germania și Olanda, care dispun interzicerea de la comercializare a tabletelor Samsung.

Prezentare Samsung Galaxy Tab

Recent, Judecătoria din San Jose a emis o hotărâre de interzicere a comercializării telefoanelor mobile Galaxy Nexus, relatează Daily Mail. „Samsung se declară dezamăgită de decizia Curții prin care ni se interzice să existăm pe piață. Credem că hotărârea luată va nega în cele din urmă clienților americani accesul la o tehnologie superioară”, specifică compania coreeană într-un comunicat, potrivit publicației Daily Mail.

 

Samsung a deschis proces și la Curtea de Apel Federală din Washington, D.C., ce are jurisdicție în spețele de proprietate intelectuală. Un purtător de cuvânt al Apple a explicat astfel poziția companiei vis-á-vis de produsele Galaxy Tab: „Acest mod bătător la ochi de a copia este greșit și, așa cum am afirmat în repetate rânduri, trebuie să protejăm proprietatea intelectuală a Apple dacă alte companii ne fură ideile”, a afirmat purtătorul de cuvânt.

Steve Jobs - lansarea Apple iPad


Posturi similare: