Ferma „Meanwhile” este scoasă la vânzare pentru 25 milioane dolari
Meanwhile Ranch - intrarea în locuinţă

Situată în Aspen, în imediata vecinătate a stâncilor roşii ale Canionului „Snowmass”, fiind a doua ca mărime din Colorado, ferma Meanwhile este ideală pentru iubitorii de cai şi echitaţie, şi pentru cei care îşi doresc o reşedinţă în stil western. Meanwhile Ranch, locul perfect pentru întruniri de familie, a fost evaluată la 25 de milioane de dolari.

 

Distanţa între fermă şi cele mai luxoase imobile din Aspen fiind de numai 21 de kilometri şi de doar 17 kilometri faţă de cele mai bune restaurante din stat, ferma, destinată persoanelor rafinate, îmbină istoria localităţii Aspen cu structurile imobiliare de lux din zilele noastre. Această proprietate unică se întinde pe un teren de circa 230 de kilometri pătraţi, este complet împrejmuită cu gard, suprafaţa utilă de locuit fiind de 1.115 metri pătraţi. Imobilul conţine  patru dormitoare, cinci băi mari şi două băi de serviciu, două apartamente şi trei dormitoare destinate îngrijitorilor şi personalului auxiliar. Una dintre atracţiile principale ale proprietăţii este încăperea decorată în stilul colonist al anilor 1886, cu obiecte autentice cowboy de bun gust.

 

Meanwhile Ranch - privelişte asupra proprietăţii

Interiorul locuinţei a fost conceput de designerul Kevin Corn, din Los Angeles, în stilul rustic elegant al cabanelor ridicate în anii 1920 – 1930 în National Park. O imensă cameră de zi, de 279 metri pătraţi, cu şemineu din piatră şi plafon boltit, este orientată şi oferă un peisaj desăvârşit asupra Pasului Independenţei. Bucătăria, tot atât de confortabilă ca şi o locuinţă, este dotată cu toate utilităţile moderne, printre care şi două dulapuri uriaşe şi felinare vechi create din modele utilizate în San Francisco. Locuinţa mai conţine o bibliotecă, două birouri, bar de zi şi cameră separată pentru degustarea vinurilor.

Meanwhile Ranch - amenajări în stil colonist

Casa este concepută ca locuinţă de familie cu o aripă în care este amenajat un garaj pentru trei automobile creată special pentru încântarea adolescenţilor de azi, cu home theater, masă de biliard, spaţii amenajate pentru plajă, jocuri mecanice şi separeuri.

Meanwhile Ranch - bucătăria

Construită în anul 2.000, această proprietate de lux mai deţine şi o pistă de curse de cai de 650 metri pătraţi, amenajată în 2011, un grajd pentru trei cai şi încăpere pentru înşeuarea cailor, un atelier de 93 de metri pătraţi şi o sală de expoziţie auto, dar şi o arenă hipică, un ţarc pentru exersarea aruncării lasoului, un siloz, o şură şi alte acareturi. În plus, proprietatea mai are în construcţie şi o casă de oaspeţi de 232 metri pătraţi, şi, foarte important pentru acea zonă, deţine drepturi depline pentru alimentarea cu apă a facilităţilor, chiar pe timp de secetă.

Meanwhile Ranch - camera de zi

„Este o proprietate splendidă, unică, unde vă veţi conecta cu natura şi minunata istorie a acestui frumos stat”, a declarat Gary Feldman, partener manager al firmei imobiliare Joshua & Co., din Aspen, însărcinată să perfecţioneze tranzacţionarea proprietăţii.

Meanwhile Ranch - dormitor


Posturi similare: