Vorbe sugestive ale unor antreprenori care ne-au schimbat viaţa

Este greu de crezut că succesul vine de la sine, indiferent în ce domeniu de activitate încercăm să îl obţinem. De cele mai multe ori în spatele succesului stă determinarea, inspiraţia şi munca cu carul. Puţin ajutor nu strică niciodată şi împărţirea sarcinilor poate fi întotdeauna o binecuvântare. Pentru marii antreprenori ce au schimbat lumea şi inclusiv lumea în care trăim, eşecul nu a fost o opţiune. Să vedem cum au gândit aceşti giganţi.

 

 

 

Steve Jobs, fondator Apple, (n.24 februarie 1955 – d.5 octombrie 2011)

 

Steve Jobs

„Nu poţi numai să întrebi clienţii ce vor şi apoi să încerci le oferi acest lucru. Până când îl construieşti, vor dori altceva. Este foarte greu să concepi produse pentru grupuri-ţintă. De cele mai multe ori, oamenii nu ştiu ce vor până când nu le prezinţi acel lucru.

 

Sunt singurul care ştie că s-au pierdut un sfert de miliard de dolari într-un singur an… Categoric, asta îţi formează caracterul.

 

Este greu de crezut că o companie cu un buget de 2 miliarde de dolari şi cu peste 4.300 de angajaţi nu poate să concureze cu şase oameni în blugi.”

 

 

 

 

 

 

 

Bill Gates, fondator al Microsoft, (n.28 octombrie 1955)

 

Bill Gates

„Oamenilor le este frică de schimbări. Oamenilor le-a fost frică de electricitate când a fost inventată, nu-i aşa? Oamenilor le-a fost spaimă de cărbune, de motoarele propulsate cu carburanţi… Întotdeauna vor exista ignoranţi, iar ignoranţa provoacă frică.

 

Dacă nu poţi face bine un lucru, măcar fă-l să arate bine.

 

Ca oricine foloseşte e-mailul, primesc şi eu zilnic o tonă de viruşi. Majoritatea se oferă să mă ajute să scap de datorii sau îmi dau sfaturi cum să devin bogat. Ar putea fi distractiv, dacă nu chiar excitant.

 

Cei mai nefericiţi clienţi ai voştri sunt cea mai bună sursă de a învăţa.”

 

 

 

 

Mark Zuckerberg, fondator al Facebook, (n.14 mai 1984)

 

Mark Zuckerberg

„Am urmărit zilele trecute un interviu cu Steve Jobs, în care spunea că «Pentru a face ceva, trebui să îţi placă foarte-foarte mult ceea ce faci, pentru că altfel nu are sens.» Cererile şi cantitatea de muncă care necesită să faci funcţional ceva ca Facebook, este pur şi simplu atât de uriaşă că dacă nu eşti complet capturat de ceea ce faci şi dacă nu crezi că este important ce faci, ar fi iraţional să pierzi atât de mult timp cu asta.

 

Peste 175 de milioane de oameni folosesc Facebook. Dacă ar fi ţară, ar fi a şasea ţară din lume ca populaţie.

 

Muncim foarte mult să oferim un serviciu pe care oricine, oriunde în lume îl poate folosi, indiferent că sunt oameni, companii, preşedinţi ori o organizaţie ce militează pentru o schimbare.

 

 

 

 

Elon Musk, fondator al PayPal, SpaceX şi Tesla Motors, (n. 28 iunie 1971)

 

Elon Musk

Puteam, fie să urmăresc cum ia fiinţă, fie să iau parte la înfiinţare. Dacă nu altfel, suntem sortiţi să dăm greş într-un mod cu totul nou.

 

Aş vrea să fiu sigur că avem capital suficient ca să supravieţuim a cel puţin trei eşecuri consecutive. Dacă vrei să faci o mică avere din maşini business, începe cu un model de dimensiuni mari.

 

Îmi place să fiu implicat în lucruri care schimbă lumea. Internetul a schimbat-o şi spaţiul va fi probabil mult mai responsabil pentru schimbarea lumii decât orice altceva. Dacă omenirea se poate dezvolta departe de Pământ, evident că acesta va fi viitorul.”

 

 

 

 

Thomas A. Edison, inventator american, (n.11 februarie 1847-d.18 octombrie 1931)

 

Thomas A. Edison
Este o cale să faci mai bine – găseşte-o.

 

Fiind ocupat nu înseamnă întotdeauna muncă adevărată. Scopul muncii este producţia sau atingerea unui obiectiv şi fiecare dintre ele necesită anticipare, sistem, planificare, inteligenţă, un motiv sincer şi transpiraţie.

 

Aparenţa că faci ceva nu înseamnă că faci cu adevărat ceva. Dacă am face toate lucrurile pe care suntem capabili să le facem, literalmente ne-am uimi pe noi înşine.

Nu am eşuat. Pur şi simplu am descoperit 10.000 de soluţii care nu funcţionează.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Henry Ford, fondatorul companiei Ford Motor, (n.30 iulie 1863-d.7 aprilie 1947)

 

Henry Ford

Eşecul este pur şi simplu oportunitatea de a începe din nou, de data asta mai inteligent.

 

Cei mai mulţi oameni pierd mult timp şi energie analizând cauzele problemelor în loc să încerce să le rezolve.

 

Nimic în mod particular nu este dificil de realizat, dacă împarţi sarcinile în unele mai mici.

 

Obstacolele sunt acele lucruri care te sperie când le vezi fiindcă ţi-ai întors ochii de la ţel.

 

 

 

 


Posturi similare: