“Ţipătul” de Edvard Munch, scos la licitaţie

Casa Sotheby’s va scoate la vânzare singura versiune aflată într-o colecţie privată a tabloului “Ţipătul” de Edvard Munch, într-o licitaţie ce va fi organizată la New York, pe 2 mai, unde celebra pânză ar putea fi vândută cu peste 80 de milioane de dolari. Tabloul, datând în 1895, este deţinut de omul de afaceri norvegian Petter Olsen, al cărui tată, Thomas, a fost prietenul, vecinul şi patronul lui Munch, au anunţat reprezentanţii casei Sotheby’s. Există patru versiuni ale celebrului tablou, care reprezintă o siluetă umană, ce pare că ţipă, ţinându-şi mâinile în dreptul feţei. Celelalte trei versiuni ale tabloului aparţin unor muzee norvegiene.

 

Conform Mediafax, Simon Shaw, vicepreşedintele şi directorul departamentului de Artă impresionistă şi modernă al casei Sotheby’s, consideră că acest tablou “este una dintre cele mai importante opere de artă aflate într-o colecţie privată“. El afirmă că, potrivit experţilor, preţul acestui tablou ar putea depăşi suma de 80 de milioane de dolari. Simon Shaw spune că “Ţipătul” lui Munch este una dintre cele mai uşor de recunoscut imagini din cultura populară, fiind întrecută pe o scală a celebrităţii poate doar de “Mona Lisa” lui Leonardo Da Vinci.

 

Tabloul comunică privitorului anxietatea lui Munch, surprinsă pe dealurile care înconjoară oraşul Oslo, iar mesajul pe care îl transmite întruchipează, în opinia multora, anxietatea şi frica existenţială din societatea modernă. Omul de afaceri Petter Olsen spune că suma ce va fi încasată din vânzarea tabloului va fi utilizată pentru a construi un muzeu, un centru artistic şi un hotel, pe terenurile ce aparţin de ferma sa din Norvegia.

 

 


Posturi similare: