Croazieră de lux la preţ exorbitant
Silversea Silver Whisper

Exorbitant? Depinde de care parte a portofelului te afli, ar spune unii, fiindcă cu siguranţă există persoane care îşi doresc cu ardoare să se treacă pe lista croazierei propusă de compania Six Star Cruises: o călătorie de 4 luni cu o navă de lux la preţul incredibil de 1,6 milioane de dolari pentru un cuplu. Şi asta nu e tot! Croaziera include vizitarea a 28 de state, meniul pe vasul de croazieră este de cea mai înaltă clasă, iar serviciile  sunt excelente. Rezervări, întrebări şi detalii aici!

 

 

 

 

Silver Whisper - Sala de mese

Six Star Cruises, o companie ce organizează croaziere de lux, a făcut public recent unul dintre cele mai costisitoare proiecte existente vreodată în întreaga istorie a companiei: o călătorie de 124 de zile în care vor fi vizitate 28 de state din Oceanul Pacific, situate între SUA şi Nouă Zeelandă. Preţul fixat pentru voiaj este exorbitant: 1,6 milioane de dolari per cuplu, cum vă spuneam, adică circa 12.700 dolari pentru o zi. Cu suma asta poţi cumpăra un iaht şi să angajezi şi un echipaj.

 

 

 

 

 

 

Silver Whisper - dormitor

Servicii excepţionale le sunt oferite cetăţenilor britanici care vor să ia parte la croazieră, conform anunţului dat de Six Star Cruisers. Organizatorii au pregătit pentru aceştia un elicopter Sikorsky care îi va transporta la Londra, iar pentru această rută este pregătită o cantitate considerabilă de caviar Beluga şi ceai rarisim, vechi de 1.000 de ani. Desigur, dacă unii călători vor considera că vinul merge mai bine cu caviarul, compania a pregătit pentru această ocazie câteva sticle de Dom Perignon Rosé.

 

 

 

Silversea Whisper - bar

De la Londra la Los Angeles, britanicii vor călători cu un charter privat, iar acolo îi va aştepta un Rolls Royce Phantom pentru a-i duce la bordul luxosului vas de croazieră Silversea Silver Whisper. În cazul în care patru luni la bordul unui vas de croazieră luxos nu este suficient, în preţul călătoriei sunt incluse şi patru zile de cazare la Hotelul „Wilshire” în Beverly Hills înainte de plecare şi patru zile de relaş la o vilă privată din Miami la încheierea croazierei.

 

 

 

 

 

 


Posturi similare: