5 dintre cele mai scumpe mâncăruri din lume

Fiecare dintre noi își dorește să savureze mâncăruri deosebite, însă un gurmand cu adevărat satisfăcut din punct de vedere culinar este cel care degustă măcar unul dintre cele mai scumpe alimente din lume, care de obicei sunt și foarte rare. Iată cinci mâncăruri exclusiviste, pe care cu siguranță nu ai vrea să le ratezi.

 

Originare din Piemont, nordul Italiei, acestea sunt în mod sigur cele mai apreciate la nivel mondial, considerate „crema” trufelor. Anul trecut, în Londra a fost licitată o trufă albă care cântărea 1,2 kilograme, cu preţul de 105.000 de dolari. Mai mult, un investitor din Hong Kong a achiziţionat o altă trufă albă pentru 160.000 de dolari, relata Associated Press.

Există multe tipuri de caviar, dar cel mai scump este de departe caviarul Almas (care înseamnă „diamant” în rusă). Acest tip de caviar, care provine de la morunii Beluga din Marea Caspică, se deosebeşte în primul rând prin aspectul alb-translucid al icrelor. Se comercializează în porţii mici, cutiile fiind fabricate din aur de 24 de carate, iar unicul importator din lume este London House & Prunier. Preţul său variază între 16.000 şi 25.000 de dolari pentru un kilogram.

Pepenele Yubari era vândut cândva cu 2,5 milioane de ieni bucata, ceea ce înseamnă 26.000 de dolari americani. Yubari se găsesc în orăşelul cu acelaşi nume din insula Hokkaido, în nordul Japoniei. Aceşti pepeni se vând în perechi, ambii fiind rotunzi, deosebit de netezi, parfumaţi şi foarte gustoşi. În 2008, doi astfel de pepeni, care cântăreau împreună 4,5 kilograme, s-au vândut pentru preţul record de 16.000 de euro.

Bucătarul şef scoţian Domenico Crolla a preparat o pizza specială, cu ocazia premierei filmului “James Bond: Casino Royale” (2006), inspirat fiind de gusturile sofisticate ale rafinatului Bond. Aceasta a devenit apoi cea mai scumpă pizza din lume, după ce a fost vândută pe eBay pentru 2.150 de lire sterline, în cadrul unei acţiuni caritabile. Pizza Royale are diametrul de 30 cm şi conţine ingrediente luxoase precum sos de roşii sunblush, somon afumat, medalioane de carne de vânat, homar marinat în coniac, caviar stropit cu şampanie şi topping din foiţă de aur comestibil de 24 de carate.

Cresc în copacii de Macadamia (originari din Australia), după ce aceştia au atins o maturitate de cel puţin 10 ani, în condiţii climatice speciale, cum ar fi solul fertilizat prin proceduri foarte costisitoare şi ploile abundente. Preţul per kilogram al acestor nuci cu miez cremos care conţine peste 80% uleiuri şi aproximativ 4% zaharuri depăşeşte 3.000 de dolari.


Posturi similare: